Blandiana, Ana / Escritor
„N-am fost în stare sa scriu altfel decât iesind din viata mea obisnuita, decupând timpul poeziei din timpul vietii… Plecam la scris cum plecau sfintii în pustie, ca sa-l întâlneasca pe Dumnezeu, iar ceea ce urma avea uneori într-adevar trasaturile miracolului. Când începeam sa scriu, nu aveam senzatia preaplinului care se revarsa, ci mai curând a uimirii ca trecea prin mine. Când se oprea, ma descopeream golita, pustie si, mai ales, cu sentimentul ca este de tot. Desi stiam ca mi se mai întâmplase, desi îmi spuneam ca si de alte dati mi se paruse la fel si ca totusi minunea se repetase, ma uitam la ultima poezie scrisa cu sfâsietoarea convingere ca de asta data este într-adevar ultima, ca niciodata nu voi mai fi în stare sa scriu nimic. Iar daca urmatoarea evadare se dovedea zadarnica si Dumnezeu nu venea la întâlnire, întâmplarea nu era decât o verificare în plus, pentru o perioada, a acestei convingeri. Recadeam în contingent mai deprimata decât în momentul evadarii, pâna când încet-încet începeam sa simt ca se pregateste o noua iluminare care nu asteapta, pentru a se produce, decât o noua fuga.“ — ANA BLANDIANA
